|
|
Au trecut trei zile de când am fost retrimis pe Pamânt. Nu credeam că o să mi se întâmple asta. Credeam că o să ard în Infern, biciuit, umilit, plătind pentru relele făcute în scurta mea viaţă. Am ajuns aici acum, profesor la un liceu de arte. Cine ar fi crezut? Eu, ce uram nespus de mult şcoala şi tot ce ţine de ea...
Deşi am fost foarte greu convins, am renunţat la tricourile mulate cu cranii şi la jeansii rupţi. Acum sunt imbrăcat cu o pereche de jeansi negri, o cămaşă de aceeaşi culoare, desfăcută la primii trei nasturi şi o jachetă pe deasupra. Mă simt din nou om, de parcă aş fi renăscut, de parcă toate păcatele mi-au fost şterse şi uitate. Ah, aş vrea eu să fie aşa uşor!
Am ajuns în faţa liceului ud fleaşcă din cauza ploii şi prost dispus. Dimineţile ar fi mult mai bune dacă s-ar petrece la amiază, asta e sigur! Merg cu paşi leneşi spre intrarea în clădire, oprindu-mă şi realizând că, de fapt, aceasta este închisă.
-Drace, mereu întârzii! murmur uşor, ca mai apoi să-mi trec mâna prin parul brunet. Mă aşez pe scările de la intrare şi îmi sprijin capul în mâini. Cred că mai am de aşteptat cel puţin patruzeci de minute până să deschidă cretinii ăştia uşa.
Paşii cuiva sparg tăcerea mormântală ce mă sufocă şi îmi întorc privirea spre sursa zgomotului ce m-a trezit înapoi la realitate. Este ea. Udă până la piele, cu câteva şuviţe brunete lipite de chip, cu o privire încruntată, blestemând ziua de luni din toate poziţiile. Zâmbesc şters. Iată calea mea spre liniştea sufletului! Iat-o... ea. Început al unei poveşti de groază, sfarşit al unui basm. Înger caruia i s-au tăiat aripile şi i-a fost luat dreptul la libertate.
Privirea rece căzu asupra mea, rămânând cumva cu salutul pe care intenţionam să i-l adresez în gât... şi parcă nu vroia să mai iasă, mă sufocă. Îmi simt corpul greoi şi, cred, că nici măcar un zâmbet nu aş putea să schiţez. Îşi aranjează bretonul, apoi îşi trece degetele prin păr, privindu-mă în tot acest timp. Nu schiţa nici un gest, părea a fi de ceară.
Oh, tu, păpuşă de ceară! Accepţi să fii a mea pentru eternitate?
-S-a întâmplat ceva? întreabă, încruntându-se uşor. Vocea ei este divină. Aş vrea să o pot auzi mereu, mângâindu-mi auzul. După ce îmi dezlipesc privirea de pe ea, mi-o îndrept spre cer, lăsând picăturile de ploaie să-mi mângâie chipul. Stau pe gânduri câteva clipe, uitând de tot ce mă înconjoară, uitând că ea este acolo, în faţa mea, studiindu-mă, uitând că aştepta un răspuns la întrebarea sa. Clipesc de câteva ori şi îmi pun o mână pe faţă, ca mai apoi să o cobor pe gât, urmând să mă sprijin cu ea de scări. Mă simţeam neputincios în faţa fetei...părea atât de sigură pe ea. Părea că, la orice ai face şi ai spune, bruneta ar putea găsi un defect.
-Hei! Mai traieşti? mă întreabă şi se aşează lânga mine.
O privesc uşor pierdut şi zâmbesc fals.
-Bună intrebare...
Mă priveşte oarecum uimită, dar îşi schimbă repede expresia feţei. De ce îmi pare a fi o păpuşă? Chipul perfect, ochii albaştri. Atât de albaştri încât ai impresia că, dacă o priveşti mai mult de o secundă în ochi, o să aluneci în prăpastia vieţii şi, dacă eşti slab de înger, rămâi acolo, tânjind după atingerile ei. Atât de aproape, auzindu-i respiraţia regulată
Prea aproape.
Privesc uşor stânjenit pământul, în încercarea de a-mi găsi cuvintele ce parcă nu vor să iasă, ce creează un amalgam de cuvinte şi impresii, fraze, propoziţii
şi simt cum toate acestea îmi dăunează psihicului. Toate se întâmplă cu o prea mare rapiditate, iar eu
eu mă simt neputincios.
-Horaţiu Dante. rostesc zâmbind.
Îşi întoarce privirea spre mine. Tresar, iar zâmbetul prietenos ce îmi lumina chipul dispare într-o clipă. Dacă va crede că sunt un dobitoc şi nu voi avea posibilitatea de a mă apropia de ea? Drace, nu vreau să ajung un nimeni printre atâtea nimicuri!
-Kassandra Elizabeth. răspunde zâmbind.
Doamne, ce-mi faci? Bătrân nebun, vrei să o iau razna? Copila asta
pare atât de inocentă încât aş fi în stare sa mă las ars în iad pentru a o vedea fericită. Ah, nu sunt aici pentru ea! Sunt aici pentru mine!
Îmi simt corpul atât de greu şi cred că energia cu care am revenit pe Pământ s-a risipit pe drum. Îmi sprijin capul în mâini, oftând. Simt ca inima nu mai are loc in piept atunci când mâna ei rece face contact cu spatele meu. Numai tricoul ud sta între noi, iar acum este singurul obiect pe care îl urasc din tot sufletul.
Îmi ridic privirea spre ea, întâlnindu-i buzele arcuite într-un zâmbet cald. Rosteşte ceva, dar parcă suntele nu vroiau să se facă înţelese. În momente de genul acesta aş vrea ca oamenii să nu poată vorbi. Doar să se privească, mereu şi mereu, să se piardă în privirea celorlalţi pentru totdeauna
pentru eternitate. Să se lase prada plăcerii şi să uite de reguli, să iubească doar
şi să simtă.
-Te simţi bine? o aud şoptind acum, ţinându-mă în acelaşi timp strâns de mână.
Petală delicată, pleacă şi lasă-mă în a mea mare de lacrimi înainte ca viaţa să te lege de mine!
O privesc trist, gândindu-mă că dacă renunţ acum
poate ea nu va avea de suferit. Fără să rostesc vreun cuvânt o trag spre mine, îmbrăţişând-o. Îi simt mâinile mici cum se încolăcesc in jurul meu, iar eu îmi bag faţa în părul ei inspirând adânc. Miroase a ciocolată
un miros dulce, ce îmi inundă nările, ameţindu-mă. Tresar şi mă îndepărtez, împingând-o uşor.
-Scuze. îi spun, dând să mă ridic de pe scări. Mă opresc când o aud suspinând şi mă trântesc înapoi jos, parca nemaiavând putere să mişc nici măcar un deget.
-Nu e nimic
spune trecându-şi mâna prin păr. Cred că e un tic de-al ei. Ah, dar ce conteaza atâta timp cât acest lucru o face şi mai irezistibilă?
Închide ochii, masându-şi uşor gâtul. Ploaia se oprise in urmă cu câteva minute, dar eu eram prea preocupat să mă port ca un idiot pentru a observa. Drace, nu mă mai recunosc! Îmi ciufulesc uşor bretonul şi mă ridic, apropiându-mă de fată. O prind fin de incheietură şi ii sărut mâna.
-Încântat! rostesc zâmbind.
Îşi retrage mâna şi şi-o pune pe chipul meu, mângâindu-mi obrazul. Fineţea ei, delicateţea
toate acestea mă fac să mă simt inferior, atât de mic, de neînsemnat. Un punct negru pe langă frumuseţea ei neimaginabilă. Mă priveşte direct în ochi, un zâmbet cald luminându-i faţa. Mă apropii uşor de ea, punându-mi cealaltă mână pe umărul său. Îi simt respiraţia caldă pe buzele mele şi cu greu mă abţin să nu mi le lipesc de ale ei. Într-un sfârşit, îi aplic un sărut scurt pe obraz şi îi zâmbesc prieteneşte.
_______________________________________
Umpleţi podeaua cu super copii lalalalalala, faceţi-le zile fierbinţi părinţilor lalalalaa, lucrez toată ziua pe bani puţini lalalalala, dar copii au pretenţii lalalalala. Hai, toată lumea! :]]
|
|
]. 
.
